Vasile Cojocaru
Departe de efectele efemere

Vasile Cojocaru este un maestru amplu și generos, cu o înclinație vădită spre elementul constructiv. Se complace în a inventa forme cu un colorit de tonuri roșietice și dure, împrospătate pe alocuri cu sclipiri de un cobalt pur. Pictează cu predilecție peisaje și flori, dacă vorbim despre pictura în ulei. Iar în grafică, pe care o practică la aceeași cotă cu pictura, se dedică și portretului. Deși dezvoltă un număr restrîns de teme, reînnoiește la fiecare reluare a subiectului, punerea în scenă și efectele picturale. Forța lui interioară creează imagini viguroase capabile să releve forme consistente.

Originar din locurile nordice ale Basarabiei, unde nasc gospodari vrednici, Vasile Cojocaru vădește o adorație deosebită pentru roada pămîntului. El reconstituie pictural peisaje cu iluminare potolită, nordică, cu un orizont larg, gata să cuprindă cît mai mult spațiu terestru: căpițe de fîn ce emană prospețime; căsuțe bătrînești care păstrează gustul pentru simplitate și ordine pitorească; diferite aspecte ale plaiului moldav.

Pictorul redescoperă parcă materia în aspectele ei cele mai diverse, punîndu-i în evidență forța vitală, setea și vigoarea de a ființa. Regimul tonal, întemeiat pe o alternare lentă a nuanțelor întunecate, este sobru, avînd o textură concentrată. Și această tendință rezidă în ocupațiile plastice îndrăgite din fragedă copilărie, cînd, păscînd oile pe imaș, tăia încontinuu figurine în lemn, deprindere moștenită de la tatăl său care era lemnar. Ajuns însă la Chișinău pentru a urma cursurile de specialitate la școala Republicană de Arte Plastice, este atras de farmecul culorii. A fost o aspirație decisă spre nuanțe și forme dominante de terra și roșu stins, care amintesc de noblețea coloristică din arta olăritului.

Pasiunea pentru rustic domină și grafica sa, pictorul cultivînd pastelul, litografia, tehnica în acvaforte, linogravura, desenul. El creează portrete de țărani, ingineri, muncitori, oameni de creație, modelînd volumele printr-un clarobscur reținut sau prin gradul de intensitate a proiecției liniei. Portretele de femei sînt pătrunse de un lirism emoționant, relevînd o linie precisă, viguroasă, de o siguranță admirabilă. De meționat că tehnica aplicată de Vasile Cojocaru, în toate genurile de artă, respiră franchețea și vigoarea unei firi sănătoase, care are rădăcini adînci în pămîntul pe care îl poetizează. În tehnica sa picturală coabitează armonia coloristică și rigoarea liniilor, alimentate de un impuls secret de energie. Aceste calități de bază, proprii creației sale, maestrul a reușit să le inspire și elevilor săi, în prodigioasa sa carieră de pedagog.

Vasile Cojocaru redescoperă pictura afectivă, artistul punînd totodată suflet în tot ce face: sculptură, grafică, pedagogie, administrație. Deși s-a declarat grafician, pictura îl absoarbe definitiv. Tablourile sale vădesc o viziune aspră și severă asupra naturii. Ducînd o viață cumpătată, aș zice liniștită, poate monotonă, ce convine temperamentului său calm în aparență, el are în forul său interior o rezervă plină de delicatețe, o căldură a sentimentului, pasiunile și ardorile sale consumîndu-se doar în fața șevaletului. Bunătatea înțelegătoare, distincția, duioșia, un fel de a înțelege poezia lucrurilor, sînt notele esențiale ale energiei sale spirituale. Și credem că anume pictura este suportul intern care îi susține ființa morală și intelectuală. Natura sa emoțională se trădează prin lumina alb-argintie ca o pulbere de cobalt ningînd crengile copacilor, prin fondul limpede și vibrant, bătînd într-un ocru consistent al pămîntului vîrstat de verdele saturat și cald al plantelor. Astfel, pînza capătă un aspect de fruct copt sau de pîine rumenită.

Creația pictorului Vasile Cojocaru, spre mîndria sa și a compatrioților săi, se bucură de un real succes și dincolo de spațiul românesc, fiind rezultatul unei munci asidue într-o perfectă armonizare cu sensibilitatea sa artistică.